iamb definitie

IAMB s.m. 1. Unitate ritmică a versului compusă dintr-o silabă scurtă și una lungă sau dintr-una neaccentuată și una accentuată. 2. (La greci) Satiră populară de expresie familiară. [Cf. fr. ïambe, lat. iambus, gr. iambos]. substantiv masculiniamb

iámb (iámbi), s. m. – Picior de vers compus din două silabe. – Var. (înv.) iambos. Ngr. ἴαμβος (Gáldi 196). Sec. XVIII. – Der. iambic, adj., din fr. iambique. substantiv masculiniamb

*ĭamb m. (lat. iámbus [ia 2 silabe], d. vgr. iambos, ĭamb, d. iápto, arunc, lovesc, năvălesc). La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ, un picĭor de vers compus dintr´o silabă scurtă și una lungă. Un vers care cuprindea ĭambĭ, întrebuințat maĭ ales în sátiră. substantiv masculinĭamb

iamb s. m., pl. iambi substantiv masculiniamb

iamb m. în poezia greco-latină, picior format dintr’o silabă scurtă și dintrúna lungă: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM. substantiv masculiniamb

IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. substantiv masculiniamb

IAMB, iambi, s. m. Unitate metrică a versului compusă din două silabe, dintre care prima este neaccentuată, iar cea de a doua accentuată. Mă întrebi... De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile ? EMINESCU, O. I 137. substantiv masculiniamb

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiiamb

iamb  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iamb iambul
plural iambi iambii
genitiv-dativ singular iamb iambului
plural iambi iambilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z