Ialomița f. 1. râu în Muntenia, izvorește din culmea Bucegilor și se varsă în Dunăre după un curs de 330 km.; 2. șes, numit obișnuit Bărăgan; 3. vale prin jud. Dâmbovița; 4. plasă în jud. Ialomița și Dâmbovița; 5. județ așezat în partea de S.-E. a Munteniei, la răsărit de Ilfov: 240 000 loc. Cap. Călărași (ialomițean). [Slav. ĬALOVIȚA, juncă (cf. pimnită = pivniță)]. temporarialomița
ĭáloviță f., pl. e (vsl. ĭalovicĭ, d. ĭalovŭ, sterp; rus. ĭálovaĭa, vacă stearpă, ĭálovica, juncă, pol. jalowica, bg. sîrb. jalovica). Est. Vacă foarte grasă, mangoliță. – Și ĭalomiță (vest). temporarĭaloviță
IÁLOMIȚĂ s. f. v. ialoviță. temporarialomiță
IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Învechit și regional) Vacă mare și grasă (de obicei stearpă). Li se aduc 12 harabale cu pîne, 12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin. CREANGĂ, P, 260. D. Ciomag se ușurase de vite desfăcînd ca la 80 de vaci pe care le-au îngrășat pe suhat și făcînd aceea ce se numește... ialovițe. I. IONESCU, D. 383. – Variantă: iálomiță (SEVASTOS, N. 100) s. f. temporarialoviță
Gura-Ialomiței f. 1. gârlă și insulă în jud. Ialomița; 2. comună, vamă și schele pe Dunăre la vărsarea Ialomiței: 812 loc. temporarguraialomiței