iaca definitie

iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos). substantiv femininiaca

ĭacá f. (turc. ĭaká, poate înrudit cu fr. jaque, jaquette). Rar azĭ. Guler lat răsfrînt la haĭnele femeĭeștĭ și bărbăteștĭ (de ex. la o blană). Fig. Fam. A feșteli ĭacaŭa, a te compromite, a nu reuși. substantiv femininĭaca

IACÁ¹ s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. substantiv femininiaca

IACÁ², iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. substantiv femininiaca

1) ĭácă f. fără pl. Pop. Bunică, femeĭe bătrînă (epitet). V. gagă, dadă. substantiv femininĭacă

IACÁ² s. f. (Învechit, în expr.) Tutun iaca = tutun de cea mai bună calitate. Tot cu tiutiun iaca și cu țigareta lui cea de chilimbar de optzeci de galbeni își trece el vremea ? HOGAȘ, DR. 247. substantiv femininiaca

IACÁ³, iacale, s. f. (Învechit) Guler de haină femeiască; pelerină. ◊ (Azi, rar și familiar, în expr.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). substantiv femininiaca

iáca³/iácă¹ (pop.) interj. substantiv femininiaca

iácă² (bunică) (înv., reg.) s. f. substantiv femininiacă

iacă f. Mold. bunică: nu vreu s’ajung iacă de pe acu AL. [Gr. mod. IAIA, cu finala din (buni)că]. substantiv femininiacă

iacă! int. vezi (aci sau acolo); iacă- mă ![Compus din ia și că]. V. așa. substantiv femininiacă

2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac´așa, așa! ĭaca´ndată, îndată, chear [!] acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.). substantiv femininĭaca

IÁCĂ¹ interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca, iácătă interj.] Ia + că. substantiv femininiacă

IÁCĂ² s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). substantiv femininiacă

IÁCĂ interj. 1. (Și în forma iaca) (Exclamație care atrage atenția ascultătorului asupra unei persoane sau a unui lucru) Ia, iată, uite, vezi. Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncu ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. ◊ (Indică apariția unei persoane sau a unui lucru) Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. Iacă, badea iară vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 145. ◊ (În forma întărită iacătă, urmat uneori de « că » sau de un complement direct) Iacătă-ne teferi cum ne-a născut maica. ISPIRESCU, L. 70. Iacătă curtea pe costișa ceea. CREANGĂ, P. 330. ◊ (Întărește sensul cuvin­telor sau al propoziției care urmează) Dacă nu ne-a mînat la Pașcani, iaca n-am fost. GALAN, Z. R. 29. Iaca, ai să te liniștești și tu aicea ș-ai să vezi ce bine are să fie. VLAHUȚĂ, O. A. 491. Dară unde să se ducă? Nici el iacă nu știa. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Atrage atenția asupra celor ce se vor spune) Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Ei, stăpîne, iaca chiar azi mi s-au împlinit anii de slujbă. CREANGĂ, P. 178. ◊ (Precedă o deducție, o concluzie) Apoi iaca, amu de-abia se vede că-i mai mult al dumitale decît al meu. GALAN, Z. R. 65. ♦ (La începutul unei povestiri) Ascultați. Iaca ce-mi zicea el. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. Iaca așa v. așa² (5). ◊ (Repetat, înlocuiește relatarea unei întîmplări) Iacă, iacă, iacă ce mi s-a întîmplat. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună ? ISPIRESCU, L. 77. 2. (În povestiri) Deodată, pe neașteptate, iată. Cînd, iacă, se întîlnește cu un corb. ISPIRESCU, L. 43. Cum vorbeau ei, numai iacă intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. 3. Exclamație de mirare, urmată adeseori de « mă ». Iacă mă ! Te văd o dată și la noi. 4. (Precedat de ei) Exclamație care exprimă protestul, întărește sensul negativ al unui răspuns. Mi se pare că te-ai supărat. – Ei iacă ! de ce să mă supăr ? – Variante: iáca, iácătă interj. substantiv femininiacă

a-i feșteli (cuiva) iacaua expr. (pop.) a face de rușine (pe cineva). substantiv femininaifeșteli