*ĭașmác n., pl. e și urĭ (turc. ĭașmak). Vălu cu care musulmanele îșĭ acopere [!] fața. V. cimbir și fachĭol. substantiv neutru ĭașmac
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce substantiv neutru iașmac
iașmac n. vălul femeilor orIentale: iașmac negru învelește chipu-i dulce și ’ntristat BOL. [Turc. YAȘMAK]. substantiv neutru iașmac
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. substantiv neutru iașmac
iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient. Tc. yasmak (Tiktin). Sec. XIX, rar, înv. Cf. ngr. γιασμάϰι. substantiv neutru iașmac
| iașmac | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | iașmac | iașmacul |
| plural | iașmace | iașmacurile | |
| genitiv-dativ | singular | iașmac | iașmacului |
| plural | iașmacuri | iașmacelor | |