reduceri si promotii 2018
Definitie ișlic - ce inseamna ișlic - Dex Online

ișlic definitie

ișlíc (ișlíce), s. n. – Căciulă de blană sau de postav. Ișlicul din zibelină era rezervat domnitorului; ceilalți boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care îl aveau. Pînă la urmă, la jumătatea sec. XIX, ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var. șlic. Tc. ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. šlik.Der. ișlicar, s. m. (fabricant de căciuli; boier retrograd); ișlicărie, s. f. (prăvălie de căciuli). substantiv neutru ișlic

ișlíc n., pl. e, și (Mold.) șlic n., pl. e și urĭ (d. turc. bašlyk, Rușiĭ au făcut šlyk, de unde și pol. szlyk, slyk, ĭar de la Rușĭ cuvîntu a trecut înapoĭ la Turcĭ sub forma ĭčlik, scufie care se poartă pe supt [!] fes. V. bașlic). Vechĭ. La Turcĭ, căcĭulă tătărească, ĭar la Românĭ, căcĭulă domnească de sobol, apoĭ căcĭulă boĭerească, după a căreĭ formă și înălțime se cunoștea gradu boĭeriiĭ (unele marĭ cît niște căldărĭ). Căcĭulă de sobol pe care o purta doamna și cocoanele (în ultimu timp maĭ purtaŭ ișlic boĭerinașiĭ și lăutariĭ). V. cucă 2. substantiv neutru ișlic

ișlíc (înv.) s. n., pl. ișlíce substantiv neutru ișlic

ișlic (șlic) n. od. 1. căciulă domnească de sobol, purtată de Vodă și de Doamna: ișlicul Doamnei de samur era împodobit cu un surguciu alb NEGR.; 2. căciulă boierească, pătrată și îmblănită, a cării formă și lungime variau după gradul boieriei: fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui GHICA; 3. căciulă analogă purtată de boierinași și în cele din urmă de lăutari: Barbu Lăutarul poartă în cap o jumătate de șlic cu fund verde AL.; a călca pe colții ișlicului, a supăra, a pune piedici; a pocni la coada ișlicului, a lovi pe cineva unde-l doare: mă pocnește, vorba de pe vremuri, la coada ișlicului CAR. [Rus. ȘLIKŬ (și BAȘLIKŬ) = turc. BAȘLYK, căciulă: forma moldovenească șlic vine din rusește: cea muntenească ișlic direct din varianta paralelă turcească IŠLIK]. substantiv neutru ișlic

IȘLÍC, ișlice, s. n. (Înv.) Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe colțul ișlicului sau a pocni (pe cineva) la coada ișlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) șlic s. n.] – Cf. tc. bașlık. substantiv neutru ișlic

IȘLÍC, ișlice, s. n. (Învechit) Un fel de căciulă de postav sau de blană, purtată de domni și de boieri, uneori și de femei (mai tîrziu și de negustori sau de lăutari), avînd forme și mărimi variabile, corespunzătoare rangului. V. calpac, cauc1, gugiuman. P-atunci forma ișlicului nu era numai o fantazie, cum este astăzi cu pălă­riile... fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui. GHICA, S. 500. Postelnicul apăru în scară îmbrăcat cu antiriu... încins cu un șal de Țarigrad, cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru blănuită cu blană de rîs. FILIMON, C. 45. În mijloc la București, În cele crîșme domnești Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca Și pe masă îl trîntea. BIBICESCU, P. P. 333. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a pocni sau a picni) pe cineva pe colțul (sau la coada) ișlicului = a atinge, a supăra pe cineva (cu vorba), a jigni. Mă picnește, vorba de pe vremuri, la coada ișlicului. CARAGIALE, S. n. 144. Ne­vastă ! Nu mă călca pe colțul ișlicului. PANN, P. V. III 127. – Variantă: șlic (ALECSANDRI, T. 1333, NEGRUZZI, S. I 69, RUSSO, S. 18) s. n. substantiv neutru ișlic

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ișlic

ișlic   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ișlic ișlicul
plural ișlice ișlicele
genitiv-dativ singular ișlic ișlicului
plural ișlice ișlicelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z