hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă verb tranzitivhărșni
HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A reteza, a tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă). 2. A fura ceva (foarte repede, cu abilitate). [Var.: hărștí, hârșní vb. IV] – Din harș. verb tranzitivhărșni
HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Mold., Bucov.) 1. A tăia, a reteza ceva (dintr-o lovitură scurtă). Nu tîrziu după aceasta dă să treacă pragul și ficiorul... dar ostașii îi hărșnesc și acestuia capul. SBIERA, P. 121. 2. A lua (ceva) foarte repede; a șterpeli. Cum i-au părut că doarme omul, au și hărșnit botica. SBIERA, P. 198. – Variantă: hărștí (SBIERA, P. 116) vb. IV. verb tranzitivhărșni
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. verb tranzitivhârșni
HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A reteza, a tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă). 2. A fura ceva (foarte repede, cu abilitate). [Var.: hărștí, hârșní vb. IV] – Din harș. verb tranzitivhărșni
hărșnire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | hărșnire | hărșnirea |
plural | hărșniri | hărșnirile | |
genitiv-dativ | singular | hărșniri | hărșnirii |
plural | hărșniri | hărșnirilor |