hâzî definitie

hîd (hấdă), adj. – Urît, diform, pocit. Sl. chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. DAR), cf. sb., cr., slov. hud „rău”, rus. chudoi „rău”, chudo „rău”, pol. hydny „urît”. – Der. hîzenie, s. f. (sluțenie); hîdos, adj. (rar, oribil), formație artificială, în care se combină hîd cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingător” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408). adjectivhîd

hîd, -ă adj. (rus. hud și hudóĭ, slab, uzat, d. vsl. hudŭ, mic păcătos, ordinar). Mold. Trans. Ban. Grozav de urît: om hîd. V. hidos. adjectivhîd

hâd adj. m., pl. hâzi; f. hấdă, pl. hấde adjectivhâd

hâd a. hidos: de hâdă ce-i (baba), o latră câinii. [Pol. HID, nelegiuit]. adjectivhâd

HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. h y d. adjectivhâd

hâd, -ă, adj. s. – 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi 1925: p.194). (mit.) Hâda-Băii, personaj mitologic local, asemănător cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda-Băii” (Bârlea 1924 I: 279). – Cf. ucr. hyd (DEX). adjectivhâd

HÎD, -Ă, hîzi, -de, adj. Foarte urît, slut. Era o hîdă făptură, cu picioarele scurte și cu brațele lungi, cu fruntea teșită și cu ochi galbeni. C. PETRESCU, R. DR. 51. S-a ivit pe-o buturugă O cumplită arătare... Dar nu-i nime să-i zărească Trupul hîd și deșirat. TOPÎRCEANU, S. A. 24. ◊ Fig. [În 1915 era] o presă imorală și hîdă la exces. ARGHEZI, P. T. 72. ◊ (Adverbial) Foarte fru­mos își închipuia el toate acestea, dară tare hîd au aflat ! SBIERA, P. 110. Scărpinîndu-se în capul lățos și cornut, începu a rîde hîd și strîmbîndu-se. EMINESCU, N. 56. ◊ (Substantivat) Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat ?... Pentru iarba de cărare, Pentru hîda de pe vale ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. adjectivhîd