huzmet definitie

huzmét (huzméturi), s. n. – 1. Funcție, slujbă, profesie. – 2. Venit. – 3. Impozit. – 4. Dar, plocon. – Megl. huzmete, megl. izmet. Tc. huzmet (Șeineanu, II, 217; Lokotsch 861; Ronzevalle 85). – Der. huzmetar, s. m. (locator al unui venit statal). Sec. XVIII, înv. substantiv neutru huzmet

huzmét n., pl. urĭ (turc. hyzmet, ar. hydmet, serviciŭ, funcțiune; ngr. huzmétĭ, bg. sîrb. hizmet). Vechĭ. Dar făcut ca omagiŭ. Impozit vexatoriŭ. Venitu principal al țăriĭ, acaparat de domnie (ocne, dijmărit, vinăricĭ, oĭerit și vămĭ, care se arendaŭ celuĭ ce dădea maĭ mult). Maĭ pe urmă, slujbă, funcțiune (Șăĭn.). substantiv neutru huzmet

huzmét (înv.) s. n., pl. huzméturi substantiv neutru huzmet

huzmet n. 1. od. venit principal al țării acaparat de Domnie (constând din ocne, dijmărit, vinăriciu, oierit) și care se vindea la mezat: veniturile celelalte, otcupurile sau huzmeturile GHICA; 2. funcțiune: ian să iee un huzmet, adică o slujbă AL. [Turc. HYZMET, sarcină, slujbă]. substantiv neutru huzmet

HUZMÉT, huzmeturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Dar omagial, plocon; p. gener. dar. 2. Slujbă, funcție; p. ext. rang. 3. Venitul unor dări, ca vinăriciul, oieritul etc., sau venitul ocnelor și al vămilor. – Din tc. hizmet. substantiv neutru huzmet

HUZMÉT, huzmeturi, s. n. (Învechit) 1. Slujbă, funcție; p. ext. rang. Să ieie un huzmet și-i videa cum te-a iubi. ALECSANDRI, T. 1240. Ia-i huzmetul din mînă și vei vedea cum va veni țara întreagă în jălbi împo­triva lui. FILIMON, C. 63. 2. Venitul unor dări (ca vinăritul, oieritul etc.) sau al ocnelor și vămilor. Veniturile celelalte, otcupurile sau huzmeturile, precum oieritul, vinariciul... și altele, se vindeau la mezat de marele vistier. GHICA, S. A. 39. substantiv neutru huzmet