húța/húța-húța interj. invariabilhuța
huța f. leagăn de petrecere al copiilor: tata dându-ne huța CR. [Onomatopee, după strigătul huța ! huța ! ce scot copiii la datul în leagăn]. invariabilhuța
HÚȚA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: úța interj.] – Formație onomatopeică. invariabilhuța
HÚȚA interj. Cuvînt care însoțește datul în leagăn, în scrînciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa (în scrînciob etc.). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare. VLAHUȚĂ, P. 113. Ia lasă-i și tu, măi nevastă !... zicea tata, dîndu-ne huța. CREANGĂ, A. 38. – Variantă: úța (ALECSANDRI, T. 385) interj. invariabilhuța
a se da huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual. invariabilasedahuța
a face huța-huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual. invariabilafacehuțahuța
hútă, -e, s.f. – Sirenă (zona minieră Baia Mare). – Probabil din germ. Hupe „corn, sirenă„. temporarhută