reduceri si promotii 2018
Definitie hurui - ce inseamna hurui - Dex Online

hurui definitie

húruĭ, a v. intr. (imit. V. hîrîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac trăsurile, trenu, tunurile orĭ alte lucrurĭ grele cînd merg saŭ se prăbușesc. – Rar -ĭesc. verb huruĭ

huruí (a ~) vb., ind. prez. 3 húruie, imperf. 3 sg. huruiá; conj. prez. 3 să húruie verb hurui

huruì v. a scoate un sunet șuierător, a face sgomot din cădere sau din sguduire. [Onomatopee]. verb huruì

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. verb hurui

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela ce se aude cînd umblă o căruță, cînd se rostogolește un butoi sau cînd cad mai multe obiecte tari unul peste altul dintr-o dată; a durui. Prin pod șoare­cii huruiau: dăduse de nuci. SADOVEANU, P. 105. Cami­onul a început să huruie. Tare. Asurzitor. SAHIA, N. 92. Pe afară mai huruia cînd și cînd cîte-o trăsură. SANDU-ALDEA, D. N. 252. 2. Refl. (Transilv.) A se dărîma, a se nărui, a se surpa. O casă care era să să huruie, de veche. RETEGANUL, P. IV 54. – Variante: (2) huluí (SLAVICI, N. I 55), (1) uruí (IOSIF, P. 37, COȘBUC, P. I 102) vb. IV. verb hurui

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului hurui

hurui   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) hurui huruire huruit huruind singular plural
huruind
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) (să) —
a II-a (tu) (să) —
a III-a (el, ea) huruie (să) — huruia hurui huruise
plural I (noi) (să) —
a II-a (voi) (să) —
a III-a (ei, ele) huruie (să) huruie huruiau hurui huruiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z