hula definitie

HÚLA s.f. v. hula-hoop. substantiv femininhula

HÚLĂ s.f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării după furtună; (p. ext.) furtună pe mare. [< fr. houle]. substantiv femininhulă

húlă (húle), s. f. – 1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula. – Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a disprețui), din sl. chuliti; hulitură, s. f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s. f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s. m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s. n. (tulburare a ordinii și moralei publice). substantiv femininhulă

1) húlă f., pl. e. Munt. Trans. Drum pe unde nu încape de cît [!] un car. substantiv femininhulă

2) húlă f., pl. e (vsl. hula). Rar azĭ. Oprobriŭ, bîrfire, calomnie. substantiv femininhulă

3) *húlă f., pl. e (fr. houle, d. bretonu hul, val). Mar. Mare agitațiune a valurilor după furtună. substantiv femininhulă

húlă (húle), s. f. – (Munt., Trans.) Surpare, desprindere. Mag. hulla (DAR). – Der. hului, vb. refl. (a se supra, a se nărui), din mag. hullani (DAR; Gáldi, Dict., 137). substantiv femininhulă

húlă s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle substantiv femininhulă

hulă f. 1. blestem; 2. bârfeală, calomnie: începură a băga multe hule asupra lui BĂLC.; 3. ocară: numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale OD. [Slav. HULA]. substantiv femininhulă

HÚLĂ¹, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula. substantiv femininhulă

HÚLĂ², hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle. substantiv femininhulă

HÚLĂ³, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec. substantiv femininhulă

HÚLĂ¹, hule, s. f. Ocară, injurie; defăimare, calomnie; blasfemie. Niște oameni care nu merită atîta hulă. REBREANU, R. I 38. Aicea nici o frunte sub sabia străină Nu vine să se plece în hulă și dispreț. BOLINTINEANU, O. 16. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. Gîndește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată. NEGRUZZI, S. I 161. substantiv femininhulă

HÚLĂ², hule, s. f. Mișcare ondulatorie a apelor mării sau oceanului, care urmează după o furtună sau o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33. substantiv femininhulă