huiet definitie

húĭet și (rar) vúĭet n., pl. e (d. huĭesc). Est. Zgomot, sunet discordant: huĭtu prăbușiriĭ, al furtuniĭ. Vorbă, vociferare, țipete: copiiĭ fac huĭet. Vorbă de nemulțămire [!], protestare: îs sătul de huĭet! substantiv neutruhuĭet

húiet s. n., pl. húiete substantiv neutruhuiet

HÚIET, huiete, s. n. Vuiet. [Var.: úiet s. n.] – Hui + suf. -et. substantiv neutruhuiet

HÚIET, huiete, s. n. Vuiet. Șeful echipei... Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate Și prăvale cu huiet înaltul. DEȘLIU, G. 46. Și iată... Lupeni, tot atît de mare și tot atît de plin de huiet ca și Petrila, dar mult mai negru, întunecat și greoi, aco­perit aproape tot timpul de fumul coșurilor sale. BOGZA, V. J. 77. Strigările luptătorilor și clăncăirea paloșelor încrucișîndu-se răsună cu huiet. RUSSO, O. 34. – Variantă: úiet (ALEXANDRESCU, M. 26) s. n. substantiv neutruhuiet