huidui definitie

húĭduĭ și -ĭésc, a -í v. tr. Strig cuĭva huideo (Ĭov. 236). verb tranzitivhuĭduĭ

!huiduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. húidui/huiduiésc, imperf. 3 sg. huiduiá; conj. prez. 3 să húiduie/huiduiáscă verb tranzitivhuidui

huiduì v. a da cu huideo. verb tranzitivhuiduì

HUIDUÍ, húidui, vb. IV. Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături: a hătcăi. [Prez. ind. și: huiduiesc] – Huideo + suf. -ui. verb tranzitivhuidui

HUIDUÍ, huiduiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) A apostrofa în mod violent pe cineva cu ocări și fluierături, pentru a-și manifesta nemulțumirea și revolta, a da cu huo; p. ext. a ocărî, a batjocori. Țăranii victorioși, ajungînd în dreptul casei, se opriră, și numai de-acolo huiduiau și înjurau, arătîndu-și pumnii și învîrtind puștile rămase în mîinile lor. REBREANU, R. II 153. Fetele la horă îl huiduia și fugeau de dînsul ca de o lepră. ISPIRESCU, L. 386. După ce se mîntuie clăcușoara asta, lumea... se împrăștie huiduindu-ne. CREANGĂ, A. 113. – Prez. ind. și: húidui (SAHIA, N. 63). verb tranzitivhuidui

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluihuidui

huidui verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a)huidui	huiduire	huiduit	huiduind	singular	plural
		(a)huidui	huiduire	huiduit	huiduind	huiduind	huiduiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	huiduiesc	(să)huiduiesc	huiduiam	huiduii	huiduisem
	a II-a (tu)	huiduiești	(să)huidui	huiduiai	huiduiși	huiduiseși
	a III-a (el, ea)	huiduie	(să)huiduiai	huiduia	huidui	huiduise
plural	I (noi)	huiduim	(să)huiduim	huiduiam	huiduirăm	huiduiserăm
	a II-a (voi)	huiduiți	(să)huiduiți	huiduiați	huiduirăți	huiduiserăți
	a III-a (ei, ele)	huiduiesc	(să)huiduiască	huiduiau	huiduiră	huiduiseră

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z