huhurez definitie

HUHURÉZ, huhurézi, s. m. ~ (din huhura + suf. -ez [DAR] sau din magh., prin încrucișare între huhog (= a striga [despre bufniță], a huhura) și bagoly (= cucuvea) [Cihac] sau din ciuhurez [Tiktin și Scriban]) substantiv masculinhuhurez

huhuréz, V. cĭuhurez. substantiv masculinhuhurez

huhuréz s. m., pl. huhurézi substantiv masculinhuhurez

huhurez m. Mold. Zool. ciof. [V. hurez, cu inițiala reduplicată]. substantiv masculinhuhurez

HUHURÉZ, huhurezi, s. m. Numele a două păsări răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița, fără smocuri de pene pe cap, care scot un strigăt caracteristic și trăiesc în scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco și urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, părăsit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineața. [Var.: (reg.) huréz s. m.] – Huhura + suf. -ez. substantiv masculinhuhurez

HUHURÉZ, huhurezi, s. m. Pasăre răpitoare de noapte, din familia bufnițelor, du ochii mari, galbeni și cu un moț de pene deasupra urechilor (Syrnium aluco). Din cauza vîntului din acea noapte, un huhurez – o pasăre care înfiorează liniștea codrilor cu basul ei lugubru – își adăpostise sălbăticia sub acoperișul bisericii. CAZABAN, V. 99. Huhurezu-n turnuri cîntă: Uhu, hu ! COȘBUC, P. II 97. Și-a prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe, huhurezi. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, părăsit. Cît ținea iarna, stătea ca huhurezul în pat. PAS, Z. I 29. A se scula ca huhurezii = a se scula devreme, de cu noapte. – Variantă: (Mold.; rar) huréz (ALECSANDRI, T. 326, id. P. II 88) s. m. substantiv masculinhuhurez

cĭuhuréz m., pl. jĭ (d. cĭuh, cĭuhă cu suf. -rez, ca´n titirez). Vest. Un fel de bufniță mare cu doŭă moțurĭ, ca niște urechĭ (otus vulgaris orĭ strix otus). – Și cihurez, cĭuhurete; în Olt. cĭurez, în est (pin [!] asimilarea luĭ cĭu în hu) huhurez, în nord hurez. substantiv masculincĭuhurez