honuít s. n. adjectivhonuit
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă verb tranzitivhonui
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. verb tranzitivhonui
honuit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | honuit | honuitul | honuită | honuita |
plural | honuiți | honuiții | honuite | honuitele | |
genitiv-dativ | singular | honuit | honuitului | honuite | honuitei |
plural | honuiți | honuiților | honuite | honuitelor |