honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă verb tranzitivhonui
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. verb tranzitivhonui
honui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)honui | honuire | honuit | honuind | singular | plural | ||
honuind | honuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | honuiesc | (să)honuiesc | honuiam | honuii | honuisem | |
a II-a (tu) | honuiești | (să)honuiești | honuiai | honuiși | honuiseși | ||
a III-a (el, ea) | honuiește | (să)honuiai | honuia | honui | honuise | ||
plural | I (noi) | honuim | (să)honuim | honuiam | honuirăm | honuiserăm | |
a II-a (voi) | honuiți | (să)honuiți | honuiați | honuirăți | honuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | honuiesc | (să)honuiască | honuiau | honuiră | honuiseră |