hólcă f., pl. ĭ (rus. gólka, huĭet). Est. Rar azĭ. Hărmălaĭe, gălăgie, tumult. substantiv femininholcă
hólcă, s.f. – Zgomot mare, gălăgie, larmă (ALR 1969: 71). – Din ucr. golka (MDA). substantiv femininholcă
holcă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | holcă | holca |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | holci | holcii |
plural | — | — |