high-life definitie

HÁILAIF s. n. (Învechit, scris și high-life) Termen folosit în trecut pentru denumirea vîrfurilor claselor dominante din orînduirea burghezo-moșierească; societate pretins înaltă, aleasă; elită. Cu exactitate, cu patimă, la fel cu marii mei pilduitori, consemnam, în jurnalul meu, aceste perle ale high-life-ului bucureștean. GALACTION, O. I 17. ♦ (Adjectival) De elită. [Ceainăria] aia era hailaif pe lîngă asta. PAS, Z. III 168. ◊ Cronicar hailaif = ziarist specialist în cronica mondenă. Spiritualul croni­car high-life citea mai multor tineri din localitate carnetul lui: Cum se pitrece la noi. CARAGIALE, O, II 121. – Scris și: (după englezește) high-life. substantiv neutruhailaif

HIGH-LIFE s.n. v. hailaif. substantiv neutruhighlife

*high-life n. (cuv. engl. care se pron. haĭlaĭf = „înaltă vĭață”, adică „înalta societate, boĭerimea”). Barb. Clasa oamenilor distinșĭ, lumea mare, societatea aleasă, elita, nobleța (fr. haute volée). V. protipendadă. substantiv neutruhighlife

high-life n. (cit. hai-laif), lumea mare, sacietatea aleasă. substantiv neutruhighlife

*high-life (angl.) [pron. háylayf] s. n., art. high-life-ul substantiv neutruhigh-life

HIGH-LIFE s. n. Denumire dată înaltei societăți. ♦ (Adjectival) De elită. [Pr.: háĭlaĭf] – Cuv. engl. substantiv neutruhigh-life

HÍGH-LIFE s. n. v. hailaif. substantiv neutruhigh-life