herb (hérburi), s. n. – Stemă, blazon. – Var. (înv.) heghie, gherg(ie). Pol. herb, din germ. Erbe (DAR), cf. bg. gerb. – Hereghie, s. f. (origine, stirpe, neam), sec. XVII, înv., pe care Drăganu, Cronică numismatică, III, 12 (cf. DAR) îl reface din mag. eredni „a proveni din, a descinde”, pare a fi doar o var. a cuvîntului anterior. substantiv neutruherb
herb n., pl. urĭ (pol. herb, ceh. herb, erb, d. germ. erbe, moștenitor; rut. herb, rus. gerb, de unde și sîrb. grb). Vechĭ. Blazon, stemă, pajură marcă. – Se zicea și gherb (cu gh ca în ghin față de vin și ca la Rușĭ și Grecĭ). V. scut. substantiv neutruherb
herb (înv.) s. n., pl. hérburi substantiv neutruherb
HERB, herburi, s. n. (Înv.) Stemă a unei țări, blazon al unei familii nobiliare etc. ♦ Fig. Origine, neam nobil. [Var.: hierb s. n.] – Din pol. herb. substantiv neutruherb
herb n. Mold. od. stemă, marcă: herbul Moldovei; fig. lună, soare și luceferi el (codrul) le poartă ’n a lui herb EM. [Pol. HERB]. substantiv neutruherb
HERB, herburi, s. n. (Mold.; învechit) Marcă a unei țări; stemă, blazon. Lună, soare și luceferi El le poartă-n a lui herb. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Origine, neam nobil. Poloneză și de herb mîndru... nu putea privi cu ochi uscați nici o suferință. M. I. CARAGIALE, C. 134. – Variantă: hiérb (ODOBESCU, S. II 210) s. n. substantiv neutruherb
herb substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | herb | herbul |
plural | herburi | herburile | |
genitiv-dativ | singular | herb | herbului |
plural | herburi | herburilor |