hatâr definitie

hatîr (hatấruri), s. n. – 1. Favoare, serviciu. – 2. Favoare necuvenită, protecție ilicită. – Mr. hătîre, megl. atǫr. Tc. hatir (Roesler 607; Șeineanu, II, 211; Lokotsch 842; Ronzevalle 83), cf. ngr. χατίρι, alb. hatër, bg., sb. hater. – Der. hatîrgiu, s. m. (care își protejează prietenii; care profită de favoruri). substantiv neutruhatîr

hatî́r n., pl. urĭ (turc. ar. hatyr, de unde și ngr. hatiri, alb. bg. hatyr). Fam. Favoare, concesiune, protecțiune: a reuși pin [!] hatîr. Plăcere, poftă, considerațiune: a face ceva de hatîru cuĭva. Nasu să i-l taĭ, dar hatîru să nu i-l stricĭ, proverb ironic despre un pretențios căruĭa totușĭ trebuĭe să-ĭ daĭ peste nas. substantiv neutruhatîr

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri substantiv neutruhatâr

hatâr n. 1. favoare: se hotărî să vie mai mult de hatârul lor ISP.; 2. plăcere, poftă: neputându-le strica hatârul CR. [Turc. HATYR]. substantiv neutruhatâr

HATÎ́R, hatîruri, s. n. 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, mai rar în) hatîrul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). Făcurăm plăcintei cuvenita cinste, în hatîrul, mai cu samă, al cotnariului nou sosit. HOGAȘ, DR. 281. Să-mi dau eu liniștea mea pentru hatîrul nu știu cui ? CREANGĂ, P. 252. N-am să șez aici toată noaptea pentru hatîrul tău ! ALECSANDRI, T. I 115. (Învechit) De hatîrul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). Sub domnia celui de pe urmă grec, tată-său s-a făcut vornic de hatîrul unei plăcinte ce a trimis la masa domnească. ALECSANDRI, T. 141. A strica hatîrul (cuiva) = a strica pofta, cheful sau plăcerea (cuiva). Spînul, neputîndu-le strîca hatîrul, cheamă pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 231. 2. Favoare, grație, concesie; serviciu. Domniță, bietul Mură îți cere un hatîr. GALACTION, O. I 73. Cînd era micuț, dezmierdatul ei era pentru dînsul culmea fericirii; acuma o singură sărutare e pentru mă-sa un hatîr. La TDRG. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatîr = a acorda (cuiva) o favoare sau un privilegiu; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. Asemenea hatîruri sau chiverniseli se făceau numai pe seama unui om și pe timpul vieții sale. ODOBESCU, S. II 33. ♦ (Învechit) Favoare acordată în mod abuziv. [Sînt judecători] care fac hatîruri unui prieten sau unui puternic al zilei de care se tem. La TDRG. Ce mai nou pe-aici pin Iași, vere Iorgule ?... – Tot aceea și iar aceea: intrigi, furături, dispărțănii, hatîruri, nedreptăți. ALEC­SANDRI, T. 1337. substantiv neutruhatîr

HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır. substantiv neutruhatâr

de hatârul cuiva expr. de dragul cuiva. substantiv neutrudehatârulcuiva