hartă definitie

credit rapid online ifn

arț și harț n., pl. urĭ, și (maĭ vechĭ) arțĭ și harțĭ m. pl. (prescurtat din Arțivur și -urț, numele cîneluĭ [!] căruĭa, după credința poporuluĭ, se închină Armeniĭ și poreclă dată Armenilor, d. ngr. Artzivúrtzi, mgr. Artzivúrion, ĭar acesta d. arm. aračayork, timpu din aintea [!] postuluĭ mare. A mînca de frupt Mercurea și Vinerea „ca un cîne [!]” înseamnă „a te spurca”, ca adoratoriĭ cîneluĭ). Munt. Timpu cînd se mănîncă carne și Mercurea, și Vinerea, ca' n săptămîna a zecea înainte de Paște, a brînzeĭ (cînd nu se mănîncă carne, dar, se mănîncă lapte și oŭă), a Pașteluĭ, a Rusaliilor și de la Crăcĭun pînă la Bobotează: A mînca harț orĭ de harț, a nu ținea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Săptămîniĭ albe saŭ a brînzeĭ îĭ precede o săptămînă în care se mănîncă vrîstat; această săptămînă se cheamă hirța. În aintea hirțeĭ e cîrneleaga. Tot cîrneleagă e și săptămîna întîĭa după Crăcĭun. Cînd cîșlegile țin numaĭ cincĭ săptămînĭ, avem săptămîna întîĭa cîrneleagă, a doŭa hirță, a treia cîrneleagă, a patra hirță, ĭar a cincea a brînzei”. – Vechĭ și hîrț, pl. urĭ. În Mold. hîrță, pl. e. substantiv femininarț

hártă (hắrți), s. f.1. Reprezentare grafică a suprafeței pămîntului. – 2. (Înv.) Document. – Mr. hartă. Ngr. χάρτις (DAR). Sec. XVII. – Der. hărțulie (var. înv. hărtulie), s. f. (hîrtie, maculatură). Cf. hîrtie. substantiv femininhartă

credit rapid online ifn

hartă, hărți s. f. (pop.) spermă scursă și uscată pe cearșaf în urma poluției nocturne a unui bărbat. substantiv femininhartă

hártă f., pl. hărțĭ, vechĭ și harte (pol. karta, supt [!] infl. luĭ hîrtie). Vechĭ. Carte, document, act: harta testamentuluĭ, adecă [!] carte cu limbă de moarte (Dos.). Azĭ. Neol. de la 1793 (it. carta, apoĭ fr. carte [supt infl. luĭ hîrtie], ĭar acestea d. sp. pg. carta. Portughejiĭ aŭ dat întîĭa oară acest nume hărțiĭ). Foaĭe de hîrtie orĭ altă suprafață pe care e reprezentat pămîntu întreg saŭ o parte din el, o țară, un județ, marea ceru ș. a.: hartă geografică, geologică, astronomică. V. plan 1. substantiv femininhartă

hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți substantiv femininhartă

hî́rță, V. arț. substantiv femininhîrță

hartă f. foaie de hârtie pe care se reprezintă vr’o parte a pământului, constelațiunile cerului, etc.: hartă astronomică, geografică, geologică. [Gr. mod. HÁRTIS]. substantiv femininhartă

HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis. substantiv femininhartă

HẤRȚĂ s. f. v. harți. substantiv femininhârță

HÎ́RȚĂ s. f. v. harți. substantiv femininhîrță

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva. substantiv femininharță

HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică a supra­feței pămîntului, a unui continent, a unei țări, regiuni sau localități, executată din punct de vedere geografic, istoric, geologic etc. Harta Republicii Populare Romîne. Harta Europei.Privește neclintit pionierul în hărțile atlasului deschis. D. BOTEZ, F. S. 20. Am găsit o hartă minunată a ostrovului. CARAGIALE, O. VII 71. Nu e destul ca o nație să-și aibă un loc pe harta lumii... trebuie însă ca ea să poată dovedi folosul ce a adus și poate aduce lumii. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Urmat de determinări arătînd domeniul care face obiectul cercetării) Hartă astro­nomică. Hartă lingvistică. Hartă marină. Hartă meteoro­logică. substantiv femininhartă

HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi]. substantiv femininharți

hárță s. f., g.-d. art. hárței substantiv femininharță

harță f. Mold. luptă voinicească, încăierare: la harță pornește POP. [Pol. HARȚ]. substantiv femininharță

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din timpul unui post, cînd se permite credincioșilor să mănînce carne miercurea și vinerea. – Variante: hîrță (CREANGĂ, A. 107) s. f., hîrți s. m. pl. substantiv femininharți

hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag.Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv. substantiv femininharță

HÁRȚĂ s. f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harț s. n.] – Din magh. harc. substantiv femininharță

HÁRȚĂ s. f. 1. Încăierare, ceartă, sfadă. Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82. A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155. I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132. 2. (Învechit) Încăierare ușoară, ciocnire între avan­gărzile sau între detașamentele armatelor potrivnice. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122. – Variantă: (Mold.) harț (SADOVEANU, N. P. 381) s. n. substantiv femininharță

a face hărți expr. (pop.d. bărbați) a avea poluție nocturnă; a ejacula în somn. substantiv femininafacehărți

2) hart, hárta, hárto și hártu (ung. hátra, înapoĭ) interj. adresată vitelor (cailor, boilor) ca să se dea la o parte (la dreapta saŭ la stînga), după cum nazat înseamnă „înapoĭ”. În hart, în lăturĭ, la o parte: vizitiu potrivi căpețeala caluluĭ din hart și se uită la cer (Sandu Aldea, Sămăn. XV, 870); pluta, repezindu-se în hart, intră voĭnicește în strîmtoare (Vlăh. Rom. Pit. 248). – Se zice: hart (sud), harta (nord), harto și hartu (Mold. sud), har și harí (Mold.) și harc (Ml.). V. hărtuĭesc. temporarhart

2) hîrț și hî́rța-hî́rța, interj. care arată huĭetu tăĭeriĭ buruĭenilor cu coasa ș. a. (rudă cu hîț, fîț, hîrștĭ și cu ung. hercehurca, hîrța-hîrța). temporarhîrț

hî́rta, V. hurta. temporarhîrta

húrtă și vúrtă f., pl. inuzitat e (rut. hurt, cireadă, mulțime, na hurt, hurtóm, cu hurta, pol. hurt, d. mgerm. hurt, ngerm. hürde, herde, cireadă. V. cireadă). Est. Cu hurta, cu ghĭotura, cu totu: lucrătorĭ angajațĭ cu hurta, nu cu ziŭa. La hurtă, toțĭ la un loc, cu grămada. – Și hîrtă, vîrtă. temporarhurtă

hárta-pále și hárta-párta, V. harcea-parcea. temporarhartapale

harta-parta (harcea-parcea) adv. rupt în bucăți: să mi-l faceți harta-parta ISP. [Formațiune analogă cu hara-para]. temporarhartaparta

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluihartă

hartă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hartă harta
plural hărți hărțile
genitiv-dativ singular hărți hărții
plural hărți hărților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z