harpon definitie

HARPÓN s.n. 1. Instrument de fier asemănător unei lănci, legat la un capăt de o frânghie lungă și folosit la vânătoare de balene. 2. Ac gros sau trocar pentru biopuncții. [< fr. harpon]. substantiv neutruharpon

harpon, harpoane s. n. (intl.) 1. operațiunea de arestare a unui infractor 2. detenție 3. (tox.) ac de seringă folosit la injectarea intravenoasă a drogurilor substantiv neutruharpon

HARPÓN s. n. 1. instrument de fier asemănător unei lănci, legat cu un capăt de o frânghie lungă, folosit la vânarea balenelor. 2. dispozitiv de marinari pentru a prinde diferite obiecte. 3. rachetă navă-navă din dotarea marinei SUA. 4. ac gros sau trocar pentru biopuncții. (< fr. harpon) substantiv neutruharpon

harpón s. n., pl. harpoáne substantiv neutruharpon

HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon. substantiv neutruharpon

HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, prevăzută cu o frînghie lungă și groasă și întrebuințată la vînătoarea balenelor și a rechinilor. substantiv neutruharpon

a da cu harponul expr. (intl. – d. polițiști) a face o arestare. substantiv neutruadacuharponul

a cădea în harpon expr. (intl.) a fi arestat. substantiv neutruacădeaînharpon