harpă definitie

HÁRPĂ s.f. Instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. [Pl. -pe, var. harfă s.f. / < fr. harpe, cf. germ. Harfe]. substantiv femininharpă

HÁRPĂ / HÁRFĂ s. f. instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime și acordaj, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. (< fr. harpe, germ. Harfe) substantiv femininharpă

*hárpă și árpă f., pl. e (mlat. harpa, fr. harpe, d. vgerm. harpa, ngerm. harfe, de unde și pol. harfa, rus. árfa, înrudit cu vgr. árpe, unealtă curbă, ca secerea, sabĭa, ghearele ș. a. V. harpie, grăbesc). Un instrument muzical triangular [!] cu coarde din ce în ce maĭ micĭ, înalt cît omu. Harpă eoliană, V. eolian. Zool. Un fel de melc din oceanu Indian. – Și harfă (d. ngerm.) și arfă (d. rus.). V. cinghie. substantiv femininharpă

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe substantiv femininharpă

harpă f. 1. instrument de muzică cu coarde, puse în vibrațiune cu degetele; 2. fig. armonie: harpele din stele AL. substantiv femininharpă

HÁRPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: hárfă, árpă, árfă s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe. substantiv femininharpă

HÁRPĂ, harpe, s. f. (Și în forma harfă) Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară pe care sînt fixate coarde neegale puse în vibrație cu degetele de la ambele mîini. V. liră. Deodată harfele și tamburele, alăutele, dairelele începură o cîntare îngerească de care Abu-Hasan rămase atins pînă la suflet. CARAGIALE, P. 133. Mai zi aceste vorbe ! Ele răsună la urechile mele ca harpele antice ! BOLINTINEANU, O. 334. În tot Bucureștiu nu se aflau decît un singur piano și o harpă. GHICA, S. 43. ◊ (Poetic) Și-a întins pe lanuri harfa Vîntul. Potolită-i zarva... Luna-și leagă fruntea rece Cu tulpane străvezii. JEBELEANU, P. 72. Țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38. – Variante: hárfă, árpă (NEGRUZZI, S. II 42), árfă (EMINESCU, N. 69) s. f. substantiv femininharpă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiharpă

harpă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular harpă harpa
plural harpe harpele
genitiv-dativ singular harpe harpei
plural harpe harpelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z