harem definitie

harém (harémuri), s. n. – Totalitatea cadînelor unui mahomedan poligam. – Mr. hareme. Tc. harem (Roesler 606; Șeineanu, II, 210; Lokotsch 819; Ronzevalle 81), cf. ngr. χαρέμι, alb., bg., sb. harem. substantiv neutruharem

harém n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] harem, loc sfînt. Apartamentu femeilor musulmane. Totalu femeilor unuĭ musulman. La Românĭ, odinioară, apartamentu doamneĭ (V. selamlîc). Familia și slugile domnuluĭ saŭ boĭerilor. substantiv neutruharem

harém s. n., pl. harémuri substantiv neutruharem

harem n. 1. apartament rezervat femeilor muzulmane: te ține baba de aproape..., închisă ca într’un harem AL.; 2. totalul femeilor unui muzulman: unde Băcul se răstia, haremul se speria POP.; 3. od. apartamentul rezervat Doamnei și femeilor Curții: fustașii și vornicul de harem. [Turc. HAREM, lit. loc interzis sau sacru]. substantiv neutruharem

HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem. substantiv neutruharem

HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadînelor unui mahomedan poligam. V. serai. Unde Bîcul Se răstea, Haremul Se speria, Cadînimea ( = cadînele) Leșina. TEO­DORESCU, P. P. 607. ♦ Parte a casei în care locuiesc aceste cadîne. Se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un harem. ALECSANDRI, T. I 203. Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadîne, în harem. RUSSO, O. 36. (Glumeț, la păsări) Cîte un cocoș pintenat, suit pe roata cîrmei, cu ochii la harem, trîmbițează bătînd falnic din aripi și salută în fiecare zi răsăritul soare­lui la orizontul mării. BART, E. 331. substantiv neutruharem