haramin definitie

haramín m. (turc. harami, tîlhar, supt [!] infl. luĭ hain; ngr. haramis, alb. haramí, bg. sîrb. rut. haramija, ung. haramia și -mja. V. haram). Vechĭ. Om nelegĭuit, asasin. substantiv masculinharamin

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni substantiv masculinharamin

haramin m. 1. hoț de codru, haiduc: voi, vitejilor, haraminilor ! POP.; 2. tâlhar: haraminul de Trăsnea CR. [Turc. HARAMI]. substantiv masculinharamin

HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija. substantiv masculinharamin

HARAMÍN, haramini, s. m. (Învechit) 1. Hoț de codru, tîlhar; haiduc. Ne-au călcat hoții!... Sînt la poartă o mie și mai bine de haramini. ODOBESCU, S. I 89. Voi, vitejilor, Haraminilor ! Dați cu lăncele, Dați cu flin­tele. ALECSANDRI, P. P. 65. 2. Om rău, fără inimă. (Atestat în forma haramnin) Noroc din ceri pînă-n pămînt că nu m-a prins melianul și haramninul de Trăsnea, căci avea mare ciudă pe mine. CREANGĂ, A. 68. – Variantă: (rar) haramnín s. m. substantiv masculinharamin