halo definitie
- Vezi aici mai multe sinonimehalo
- Vezi aici mai multe rimehalo
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuha
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuhal
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina culo
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cualo
ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină]. substantiv femininală
2) *hálă f., pl. e (fr. halle, d. germ. halle). Pĭață (tîrg) acoperită: hală de pește, de zarzavat. substantiv femininhală
hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále substantiv femininhală
hală f. V. ală. substantiv femininhală
HÁLĂ s.f. 1. Piață acoperită. 2. Sală mare amenajată pentru expoziții, ca atelier într-o fabrică etc. [< fr. halle, cf. germ. Halle]. substantiv femininhală
HÁLĂ s. f. 1. piață acoperită. 2. construcție de dimensiuni mari, acoperită, cu una sau mai multe deschideri, folosită în scopuri industriale, ca depozit, expoziție etc. (< fr. halle, germ. Halle) substantiv femininhală
hálă (hále), s. f. – 1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine). substantiv femininhală
hálă (hále), s. f. – 1. Piață acoperită. – 2. Acoperiș, copertină. Fr. halle. – Der. halagiu, s. m. (vînzător de piață), cu suf. -giu (Iordan, BL, IX, 53). substantiv femininhală
1) hálă f., pl. e (bg. sîrb. hala, zmeŭ din poveștĭ). Vest. Monstru, dihanie, namilă (V. buzguzoĭ). Vijălie [!]. – În Mold. sud a da hala (adv.), a da ĭama, a prăda tot. substantiv femininhală
HÁLĂ1, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici sau pentru manifestații sportive, culturale, expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle. substantiv femininhală
HÁLĂ2, hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala. substantiv femininhală
HÁLĂ, hale, s. f. 1. Clădire avînd cel puțin o încăpere mare și prevăzută cu toate instalațiile necesare, unde se vînd alimente. În trecere dau prin hala de carne, prin cea de pește și prin cea de păsări. SP. POPESCU, M. G. 84. Pleca diminețile în piață și se plimba prin hală, pe la pescari și printre zarzavagii. SLAVICI, N. I 253. ◊ Hală de vechituri = loc unde se vindeau odinioară lucruri vechi; piață de vechituri. Avea în ladă o redingotă verzuie, cumpărată de ani și ani de la hala de vechituri. PAS, Z. I 197. 2. Construcție de dimensiuni mari, formînd o sală amenajată ca local de expoziție, ca atelier într-o fabrică etc. Hală de montaj. ▭ Frumos pavoazată, luminată cu lumină de zi, hala principală a expoziției strălucește de curățenie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Ilie Epure fu trimis în fundul halei de laminare, dincolo de puntea posturilor de comandă. CĂLUGĂRU, O. P. 253. substantiv femininhală
HALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sare”, „de sare”. [< fr. halo-, cf. gr. hals, halos]. substantiv neutruhalo
HALÓ s.n. 1. Coroană luminoasă și colorată care apare uneori în jurul Soarelui sau al Lunii. 2. Pete concentrice formate pe stratul fotosensibil al unui material fotografic ca urmare a producerii unor reflexii și difuziuni puternice în strat în cazul iluminării acestuia cu fascicule luminoase intense și înguste. 3. Aureolă. [< fr. halo, cf. gr. halos – disc]. substantiv neutruhalo
HALO1- elem. „diametru”. (< fr. halo-, cf. gr. halos, cerc) substantiv neutruhalo
HALO2-, -HALÍN elem. „sare”. (< fr. halo-, -haline, cf. gr. hals, -los) substantiv neutruhalo
HALÓ3 s. n. 1. cerc luminos, colorat, în jurul Soarelui sau al Lunii, datorită prezenței cristalelor de gheață. ◊ (p. ext.) cerc luminos difuz în jurul unei surse luminoase. 2. iradiație luminoasă pe stratul fotosensibil al unui material fotografic în jurul unui punct strălucitor, ca urmare a producerii unor reflexii și difuziuni puternice în strat. 3. (fig.) aureolă, nimb. (< fr. halo, gr. halos) substantiv neutruhalo
haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri substantiv neutruhalo
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo. substantiv neutruhalo
HALÓ, halouri, s. n. 1. Cerc luminos care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii. (Fig.) Se repezi la pulverizator să-și învăluie sora într-un halo de pulbere lichidă și parfumată. C. PETRESCU, C. V. 169. 2. (În fotografie) Aureolă care încercuiește, pe o placă sensibilă, imaginea fotografică a unui punct foarte luminos (și în cuprinsul căreia detaliile dispar). substantiv neutruhalo
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluihalo
| halo substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | halo | haloul |
| plural | halouri | halourile | |
| genitiv-dativ | singular | halo | haloului |
| plural | halouri | halourilor | |