!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă verbhaini
hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain]. verbhainì
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain. verbhaini
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV. verbhaini
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain. verbhaini
HĂINÍ vb. IV v. haini. verbhăini
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV. verbhaini
HĂINÍ vb. IV v. haini. verbhăini
hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet). verbhainesc
hainire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | hainire | hainirea |
plural | hainiri | hainirile | |
genitiv-dativ | singular | hainiri | hainirii |
plural | hainiri | hainirilor |