HÁILAIF s.n. (Rar) Denumire dată în trecut vârfurilor claselor dominante; așa-zisa lume bună din trecut. ♦ adj. De elită. [Scris și high-life. / < engl. high-life]. substantiv neutruhailaif
HÁILAIF s. n. (Învechit, scris și high-life) Termen folosit în trecut pentru denumirea vîrfurilor claselor dominante din orînduirea burghezo-moșierească; societate pretins înaltă, aleasă; elită. Cu exactitate, cu patimă, la fel cu marii mei pilduitori, consemnam, în jurnalul meu, aceste perle ale high-life-ului bucureștean. GALACTION, O. I 17. ♦ (Adjectival) De elită. [Ceainăria] aia era hailaif pe lîngă asta. PAS, Z. III 168. ◊ Cronicar hailaif = ziarist specialist în cronica mondenă. Spiritualul cronicar high-life citea mai multor tineri din localitate carnetul lui: Cum se pitrece la noi. CARAGIALE, O, II 121. – Scris și: (după englezește) high-life. substantiv neutruhailaif
*high-life n. (cuv. engl. care se pron. haĭlaĭf = „înaltă vĭață”, adică „înalta societate, boĭerimea”). Barb. Clasa oamenilor distinșĭ, lumea mare, societatea aleasă, elita, nobleța (fr. haute volée). V. protipendadă. substantiv neutruhighlife
hailaif substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | hailaif | hailaiful |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | hailaif | hailaifului |
plural | — | — |