haihui definitie

haihúi adj. – 1. Neglijent, zăpăcit, aiurit. – 2. Fără rost, fără țintă, razna. – Mr. haihui. Pare a fi tc. hay-huy, interj. care exprimă zgomotul (Bogrea, Dacor., I, 277). Evoluția semantică nu este clară. S-ar potrivi mai curînd, din acest punct de vedere, mag. haja-huja „ușor” (Scriban); dar această explicație nu este valabilă pentru mr. Cf. hai. adjectivhaihui

haĭhúĭ, -úĭe adj. (ung. haja-huja și heje-huja, chefliŭ, ușuratic. V. tehuĭ și hututuĭ. Cp. și cu turc. haĭ-huĭ, interj. care arată gălăgia). Est. Zăpăcit: a umbla haĭhuĭ. S. n., pl. urĭ. Vest. Haĭmanalîc, colindare: a o duce tot într´un haĭhuĭ. adjectivhaĭhuĭ

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi adjectivhaihui

HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay. adjectivhaihui

HAIHÚI, -IE, haihui, adj. Zăpăcit, neserios, zănatic. Așa cum era... haihuie... Mima avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Rămăsesem un prostănac, un Ciuf-Ciufulici haihui la cap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. Ce mai scofală și amoriul ăsta, ți-l face pe om haihui. CONTEMPORANUL, V_II 495. ◊ (Substantivat) Am un nepot... care iubește pe domnișoara Smărăndița ca un haihui. ALECSANDRI, T. 777. ♦ (Adverbial; determinînd verbe ca « a umbla », « a porni » etc.) Fără țintă, fără rost, fără grijă, hoinar, razna. Grivei, tovarășul meu drag, Nerăbdător așteaptă-n prag S-azvîrl în colț ghiozdanul... I-e dor ca s-o pornim haihui. IOSIF, PATR. 15. Azvîrlea cu mîna spartă Galbenii în vînt, haihui ! La TDRG. adjectivhaihui

haihuiu m. fluieră-vânt: îți place ca să trăiești ca un haihuiu AL. ║ n. destrăbălare: într’un haihuiu o ducea ISP. [Onomatopee]. adjectivhaihuiu