haidămac definitie

haidamác (haidamáci), s. m. – Derbedeu, haimana. Tc. haydamak (Șeineanu, II, 195; Lokotsch 780), cf. sb. ajdamak „băț” (de unde în Banat, haidamac, s. n. „băț”), pol. hajdamaka. substantiv masculinhaidamac

haidamac, haidamaci s. m. 1. derbedeu; bătăuș 2. om zdravăn / mătăhălos substantiv masculinhaidamac

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci substantiv masculinhaidamac

haidamac m. vagabond: acolo umblă câtva timp ca un haidamac. ISP. [Turc. HAYDAMAK]. substantiv masculinhaidamac

haĭdamác m. (turc. haĭdamak, tîlhar. Cazac rebel în Polonia; rus. gaĭdamák, pol. hajdamak. V. haĭdăŭ). Vagabond, haĭmana: haĭdamacĭ și hahalere colectiviste (Car.). – În Ban. aĭdamac, s. n., pl. e (sîrb. ajdamak, cĭomag), cĭomag, bîtă. V. huligan. substantiv masculinhaĭdamac

HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak. substantiv masculinhaidamac

HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. 1. Om fără căpătîi, derbedeu, golan, bătăuș; (învechit) tîlhar, hoț. Trimite haidamaci de la liberali și de la conservatori, să se bată cu cetățenii. PAS, Z. II 47. Li să acrise tot umblînd încoace și încolo prin pădure ca niște haidamaci. ISPIRESCU, L. 336. Căpitanul meu... era un tip de haidamac. CARAGIALE, M. 283. 2. (Învechit) Păzitor de vite; văcar; haidău (1). Neguțătorii se așezau la taifas; haidamacii se culcau cu pletele în ochi pe sub șoproane. SADOVEANU, F. J. 443. – Variantă: haidămác (STANCU, D. 254) s. m. substantiv masculinhaidamac