reduceri si promotii 2018
Definitie haiduci - ce inseamna haiduci - Dex Online

haiduci definitie

haidúc s. m., pl. haidúci substantiv masculin haiduc

haidúc (haidúci), s. m.1. Soldat de infanterie din armata ungară. – 2. (Trans.) Paznic, vardist. – 3. Om în afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seamă ca protest împotriva dominației străine sau a nedreptății sociale, îndeosebi în perioada de la sfîrșitul sec. XVIII și începutul sec. următor. Mag. hajdú, pl. hajdúk (Cihac, II, 503), de unde și tc. haydud „muncitor ungur”. Poate să fi intrat în rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; DAR; dar. cf. Berneker), cf. bg., sb. hajduk „tîlhar”, alb. hajdut (din tc.), rus. gaiduk.Der. haiducesc, adj. (de haiduc); haiducește, adv. (ca haiducii); haiducie, s. f. (viață sau îndeletnicire de haiduc); haiducime, s. f. (ceată de haiduci); haiduci, vb. (a duce viață de haiduc). substantiv masculin haiduc

haĭdúc m. (ung. hajdú, pl. hajdúk, dorobanț, agent, de unde vine și turc. haĭdud, infanterist unguresc; rus. gaĭdúk, pol. ceh. sîrb. bg. hajduk, alb. haĭdút. V. haĭdăŭ, haĭdamac). Infanterist unguresc (vechĭ). Tîlhar național care trăĭa în codri și lupta contra tiraniiĭ Turcilor, ca Bujor, Codreanu, Corbea, Tunsu ș. a. V. pandur. substantiv masculin haĭduc

haiduc m. 1. od. dorobanț, mai ales ungur: husari, haiduci și catane pe Români au năpădit NEGR.; 2. hoț de codru; 3. cel ce apucă calea codrului luptând (ca și clefții greci) în contra tiraniei fanariote: Bujor, Corbea, Grozea, Tunsu, au fost haiduci vestiți. [Ung. HAJDÙ, pedestraș, tâlhar (pl. HAJDÚK)]. substantiv masculin haiduc

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk. substantiv masculin haiduc

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. (Munt., Mold., în trecut) Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau întovărășit de alții, jefuind și prădînd pe bogați și ajutînd pe săraci. Haiducul Iancu Jianu.Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70. Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună ! HASDEU, R. V. 102. 2. (Învechit) Soldat mercenar. Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95. 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164. substantiv masculin haiduc

Haiducu (Hajdu) n. județ al Banatului: 240.000 loc., cu cap. Debrețin. substantiv masculin haiducu

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă verb haiduci

haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP. verb haiducì

HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc. verb haiduci

HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. Pop. I 59. Oltule ! rîu blăstemat ! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici ? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40. verb haiduci

2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit. verb haĭducesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului haiduci

haiduci   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) haiduci haiducire haiducit haiducind singular plural
haiducind haiduciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) haiducesc (să) haiducesc haiduceam haiducii haiducisem
a II-a (tu) haiducești (să) haiducești haiduceai haiduciși haiduciseși
a III-a (el, ea) haiducește (să) haiduceai haiducea haiduci haiducise
plural I (noi) haiducim (să) haiducim haiduceam haiducirăm haiduciserăm
a II-a (voi) haiduciți (să) haiduciți haiduceați haiducirăți haiduciserăți
a III-a (ei, ele) haiducesc (să) haiducească haiduceau haiduci haiduciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z