haida definitie

háĭda și áĭda interj. de bucurie (var. din haĭde): Haĭda! Am ajuns! Haĭda de, interj. ironică: Haĭda de! Asta-ĭ nostim! invariabil haĭda

HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de !, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. invariabil haide

HÁIDA interj. v. haide. invariabil haida

HÁIDA interj. v. haide. invariabil haida

HÁIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, expri­mînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți ? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino ! veniți ! să mergem ! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama ! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta ! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, ane­voios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului « a porni » la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide ! te-ai supărat pentru niște glume de nimică ? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș ! vorbă să fie ! mie îmi spui ? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de ! Coana Veta ! Mie-mi spui ? N-o știu eu ? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai !... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge ! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți !... haide, haide !... Vă pare glumă ? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara ! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional hai­dați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, háidea, (Munt.) áida, áide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj. invariabil haide

háida-dé interj. invariabil haidade

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului haida

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z