haidăul definitie

haidău, haidăi s. m. (reg.) v. haidamac (1.) substantiv masculinhaidău

haĭdắŭ m. (d. haĭtăŭ [Trans.], ung. hajtó, haĭdăŭ [d. hajtani, a mîna], supt [!] infl. luĭ haĭduc). Boŭar, păzitor de cireadă. Fig. Om necĭoplit, sălbatic. substantiv masculinhaĭdăŭ

haidắu (păzitor de vite) (reg.) s. m., art. haidắul; pl. haidắi, art. haidắii substantiv masculinhaidău

haidău m. argat la vite: Ciubuc mocanul s’a călugărit cu mai toți haidăii lui CR. [Derivat din haide !]. substantiv masculinhaidău

HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”. substantiv masculinhaidău

HAIDẮU, haidăi, s. m. 1. Păzitor de vite; bouar, văcar; haidamac (2). Pasc numai cirezi de vite, prin singurătăți, cu cîni și haidăi. SADOVEANU, N. P. 153. Ciubuc mocanul... s-a călugărit mai cu toti haidăii lui. CREANGĂ, A. 21. 2. Om fără căpătîi, golan; bătăuș, haidamac (1). Țiindu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntan în bătaie. ȘEZ. IV 17. substantiv masculinhaidău