háchiță f., pl. e. Est. Fam. Furie, capriciŭ, gust de ceartă saŭ de vre-o extravaganță: l-a apucat (saŭ ĭ-a venit) hachița (saŭ hachițele) să plece. – Și haghiță. V. huĭ și paraxin. temporarhachiță
hághiță, V. hachiță. temporarhaghiță