hadarag definitie

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă. substantiv masculinhadarag

HADARÁG s. m. v. hădărag. substantiv masculinhadarag

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró. substantiv masculinhădărag

HADARÁG s. m. v. hădărag. substantiv masculinhadarag

hădărág și -rắŭ, V. hadarag. substantiv masculinhădărag

hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági substantiv masculinhădărag

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Atestat și în forma regională hadarag) Băț gros, avînd diferite întrebuințări. Doi din pescari... împing din cînd în cînd cu un hadarag. ȘEZ. IV 115. Fagi subțiri de hadaragi. ALECSANDRI, P. P. 316. ♦ Parte a îmblăciului formată din lemnul gros prins de prăjină, cu care se bat cerealele. ♦ Bățul de sub coșul morii, care lovește teica spre a face să treacă gră­unțele între pietre. ♦ Fiecare din lemnele de care trag pescarii la năvod. Amîndouă capetele stau întinse pe cîte un băț gros, numit hadarag. ȘEZ. IV 113. ♦ Mînerul de lemn cu care se învîrtește rîșnița. Irina, cu o mînă pe hădăragu rîșniței și cu cealaltă în poala cu grăunțe, rîșnește cam alene. BUJOR, S. 75. – Variantă: (Mold.) hadarág s. m. substantiv masculinhădărag

hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod). substantiv masculinhădărag

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă. substantiv masculinhadarag

hădărag m. 1. Tr. bățul scurt și gros al îmblăciului: fagi subțiri de hădăragi POP.; 2. Mold. lemnul volocului de care trag pescarii; 3. Mold. titirezul morii. [Și hădărău: ung. HADARÓ]. substantiv masculinhădărag

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró. substantiv masculinhădărag

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Atestat și în forma regională hadarag) Băț gros, avînd diferite întrebuințări. Doi din pescari... împing din cînd în cînd cu un hadarag. ȘEZ. IV 115. Fagi subțiri de hadaragi. ALECSANDRI, P. P. 316. ♦ Parte a îmblăciului formată din lemnul gros prins de prăjină, cu care se bat cerealele. ♦ Bățul de sub coșul morii, care lovește teica spre a face să treacă gră­unțele între pietre. ♦ Fiecare din lemnele de care trag pescarii la năvod. Amîndouă capetele stau întinse pe cîte un băț gros, numit hadarag. ȘEZ. IV 113. ♦ Mînerul de lemn cu care se învîrtește rîșnița. Irina, cu o mînă pe hădăragu rîșniței și cu cealaltă în poala cu grăunțe, rîșnește cam alene. BUJOR, S. 75. – Variantă: (Mold.) hadarág s. m. substantiv masculinhădărag