habitus definitie

HÁBITUS s.n. Înfățișare, aspect al unui individ. ♦ Aspectul unui cristal, determinat de predominarea formei celei mai simple pe care o poate lua. ♦ Înfățișarea, aspectul unei plante. [< fr. habitus, cf. lat. habitus – aspect]. substantiv neutruhabitus

HÁBITUS s. n. 1. înfățișare, aspect caracteristic al unui individ. 2. aspectul unui cristal, determinat de predominarea formei celei mai simple pe care o poate lua. 3. înfățișare, aspect al unei plante. (< fr., lat. habitus) substantiv neutruhabitus

hábitus (lat.) s. n. substantiv neutruhabitus

HÁBITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, care poate da indicații asupra stării de sănătate, a existenței unei predispoziții morbide sau a unei boli. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea diferită a fețelor. – Cuv. lat. substantiv neutruhabitus

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluihabitus

habitus  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular habitus habitusul
plural
genitiv-dativ singular habitus habitusului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z