HABITUÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui; a (se) familiariza. (< fr. habituer) substantiv femininhabitua
habituare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | habituare | habituarea |
plural | habituări | habituările | |
genitiv-dativ | singular | habituări | habituării |
plural | habituări | habituărilor |