habitaclu definitie

HABITÁCLU s.n. 1. Locaș special al busolei pe o navă. 2. Spațiu amenajat într-o aeronavă pentru echipaj, călători, poștă etc. [Pl. -le, -luri. Var. abitaclu s.n. / < fr. habitacle, cf. it. abitacolo]. substantiv neutruhabitaclu

HABITÁCLU s. n. 1. locaș special al compasului pe o navă. 2. spațiu amenajat într-o aeronavă sau într-o mașină pentru echipaj, călători, poștă etc. 3. cască de metal pentru scafandri grei. (< fr. habitacle) substantiv neutruhabitaclu

habitáclu (habitáglu) s. n., pl. habitacle (habitagle) / habitacluri (habitagluri) substantiv neutruhabitaclu

HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle. substantiv neutruhabitaclu

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri substantiv neutruhabitaclu