habacíŭ și -gíŭ n., pl. iurĭ și ie (turc. *hebaĭ, d. heba, colb, adică „manta de colb”. Cp. cu tuzluc). Est. Vechĭ. Un fel de mantie. Azĭ. Rar, Iron. Haĭnă lungă și prea largă, rantie: îmbrăcată´n habaciŭ, moartă beată de rachiŭ. – Fals habácĭ (Șăin. Infl. Or.). temporarhabaciŭ