ha definitie

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie! invariabil i

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția. invariabil ha

ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt [!] forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2. invariabil ha

ha/ha-há interj. invariabil ha

ha ! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici c’ai scăpat, ha? invariabil ha

hă, interj. care arată rîsu, maĭ ales ironic: Hă! Hă! Hă! V. ha și hî. invariabil hă

hă/hă-hắ (pop.) interj. invariabil hă

HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee. invariabil ha

HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee. invariabil hă

HA interj. 1. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire sau satisfacție răutăcioasă. Ha, ha ! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu ? ALECSANDRI, T. 234. Ha ! vezi, ast cîntec îmi place. PANN, P. V. I 20. 2. (În propoziții interogative, familiar, pentru a arăta că nu s-au auzit sau nu s-au înțeles bine spusele inter­locutorului) Poftim ? ce ? cum ? De-i vorbea maică-sa, ea tot răstit răspundea, întrebînd: ha ? ce zici ? La TDRG. ♦ (Arată că se așteaptă din partea interlocutorului un răspuns, de obicei afirmativ) Nu-i așa ? n-am dreptate ? Te boldești la mine, ha ? SADOVEANU, O. VI 127. Ian spuneți, ce-ați mai cerut ?... fote și inele ? sau numai drăgostele, ha ? și drăgostele tot cu de-alde cei tineri ? ha ? ALECSANDRI, T. 215. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoți și dumneata ? NEGRUZZI, S. I 153. 3. (De obicei repetat) Onomatopee care redă rîsul puternic și zgomotos, în hohote. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap, în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Ha ha ha ha ! i-a-nfundat ! CARAGIALE, O. I 54. invariabil ha

HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă ! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî ! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî ! nenee ! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș ? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa ? Hă ! ce oameni ! CONTEMPORANUL, VI_II 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun ? – Hă, hă ! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî ! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj. invariabil hă

ha-há v. ha invariabil haha

hă-hắ v. hă invariabil hăhă

HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescrutat): ha] – Din fr. hectare. invariabil hectar

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic! invariabil nahahăiț