i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie! invariabili
ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția. invariabilha
ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt [!] forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2. invariabilha
ha/ha-há interj. invariabilha
ha ! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici c’ai scăpat, ha? invariabilha
hă, interj. care arată rîsu, maĭ ales ironic: Hă! Hă! Hă! V. ha și hî. invariabilhă
hă/hă-hắ (pop.) interj. invariabilhă
HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee. invariabilha
HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee. invariabilhă
HA interj. 1. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire sau satisfacție răutăcioasă. Ha, ha ! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu ? ALECSANDRI, T. 234. Ha ! vezi, ast cîntec îmi place. PANN, P. V. I 20. 2. (În propoziții interogative, familiar, pentru a arăta că nu s-au auzit sau nu s-au înțeles bine spusele interlocutorului) Poftim ? ce ? cum ? De-i vorbea maică-sa, ea tot răstit răspundea, întrebînd: ha ? ce zici ? La TDRG. ♦ (Arată că se așteaptă din partea interlocutorului un răspuns, de obicei afirmativ) Nu-i așa ? n-am dreptate ? Te boldești la mine, ha ? SADOVEANU, O. VI 127. Ian spuneți, ce-ați mai cerut ?... fote și inele ? sau numai drăgostele, ha ? și drăgostele tot cu de-alde cei tineri ? ha ? ALECSANDRI, T. 215. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoți și dumneata ? NEGRUZZI, S. I 153. 3. (De obicei repetat) Onomatopee care redă rîsul puternic și zgomotos, în hohote. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap, în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Ha ha ha ha ! i-a-nfundat ! CARAGIALE, O. I 54. invariabilha
HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă ! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî ! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî ! nenee ! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș ? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa ? Hă ! ce oameni ! CONTEMPORANUL, VIII 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun ? – Hă, hă ! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî ! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj. invariabilhă
ha-há v. ha invariabilhaha
hă-hắ v. hă invariabilhăhă
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescrutat): ha] – Din fr. hectare. invariabilhectar
HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă ! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî ! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî ! nenee ! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș ? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa ? Hă ! ce oameni ! CONTEMPORANUL, VIII 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun ? – Hă, hă ! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî ! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj. temporarhă