reduceri si promotii 2018
Definitie hârțuire - ce inseamna hârțuire - Dex Online

hârțuire definitie

hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri substantiv feminin hărțuire

HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. substantiv feminin hărțuire

HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui; harță, încăierare. substantiv feminin hărțuire

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni. verb tranzitiv hartoi

HARTUÍ vb. IV v. hartoi. verb tranzitiv hartui

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV. verb tranzitiv hartoi

HARTUÍ vb. IV v. hartoi. verb tranzitiv hartui

hărțuì v. 1. a obosi cu atacuri repețite; 2. a se lua la harță; 3. a necăji într´una pentru bagatele. [Pol. HARȚOWAČ]. verb tranzitiv hărțuì

hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă verb tranzitiv hărțui

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui. verb tranzitiv hărțui

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă ! Stăi, că faci păcat ! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat ! El a hăr­țuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului ! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574. verb tranzitiv hărțui

HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. verb tranzitiv hârțui

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui. verb tranzitiv hărțui

hartoĭésc, -uĭésc, V. hărtuĭesc. verb tranzitiv hartoĭesc

hărtuĭésc și hartuĭésc și (Trans. Bucov.) fartuĭésc v. tr. (ung. farolni și fartolni, a aluneca în lăturĭ, infl. de hátralni, a se retrage, a se da la o parte). Cîrmesc făcînd să alunece în lăturĭ partea din apoĭ (a săniiĭ, a caruluĭ, a pluteĭ). V. refl. Pluta hartuindu-se ca o sanie (Vlah. Rom. Pit. 243). – Și hartoĭesc și hîrtóĭ (pers. III -oaĭe). În Ĭal. mă hîrtóĭ, 1. mă daŭ în lăturĭ, 2. mă răstorn (un car), și hărtesc, cîrmesc, mă daŭ în lăturĭ, mă feresc: apucă de proțap și hărtește la dreapta. V. hart 2 și rapeg. verb tranzitiv hărtuĭesc

hărțuĭésc v. tr. (ung. harcolni, pol. harcować, hercować, a hărțui, rus. garcovátĭ, a face volte cu calu. V. hărățesc). Atac de multe orĭ în lupte micĭ: a hărțui o armată. Fig. Necăjesc, supăr continuŭ. V. refl. Mă bat în lupte micĭ, în gherilă: înainte de bătălie, armatele s´aŭ hărțuit pe icĭ pe colo. Fig. Mă cert, mă lupt cu vorba: aceștĭ doĭ oratorĭ s´aŭ hărțuit mult între eĭ. verb tranzitiv hărțuĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului hârțuire

hârțuire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hârțuire hârțuirea
plural hârțuiri hârțuirile
genitiv-dativ singular hârțuiri hârțuirii
plural hârțuiri hârțuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z