reduceri si promotii 2018
Definitie hârâit - ce inseamna hârâit - Dex Online

hârâit definitie

hîrîít, -ă adj. Care hîrîĭe, stricat, vorbind de mașinĭ: o rîșniță hîrîită. adjectiv hîrîit

hârâít s. n., pl. hârâíturi adjectiv hârâit

HÂRÂÍT2, -Ă, hârâiți, -te, adj. 1. (Despre glas, vorbire, sunete) Care hârâie; hârâitor. 2. (Despre mecanisme, obiecte etc.) Stricat, hodorogit, uzat. – V. hârâi. adjectiv hârâit

HÎRÎÍT2, -Ă, hirîiți, -te, adj. 1. (Despre glas, vor­bire, sunete) Care hîrîie. Ce-i cu voi, mă ? zise el... cu un glas hîrîit din plămîni. DUMITRIU, B. F. 26. ◊ (Adver­bial) Buzele subțiri, aproape albe, îi tremură ușor... Îngînă hîrîit. SAHIA, N. 117. 2. Stricat, hodorogit. Hîrîită, noduroasă stă în colb rîșnița veche. EMINESCU, O. I 84. adjectiv hîrîit

HÂRÂÍT1, hârâituri, s. n. Zgomot produs de frecarea unui obiect de altul, de un mecanism stricat, de organele respiratorii bolnave etc. – V. hârâi. substantiv neutru hârâit

HÎRÎÍT1, hîrîituri, s. n. 1. Zgomot produs de frecarea unui obiect de altul, de un mecanism stricat, de organele respiratorii bolnave etc. Cu un hîrîit greu, ancora căzu la fund. DUNĂREANU, CH. 199. 2. Mîrîit, mîrîială. substantiv neutru hîrîit

hârâí, hârâiesc, vb. intranz. – A ațâța, a întărâta. – Din hâr „cuvânt care imită mârâitul câinelui” (onomatopee). verb tranzitiv hârâi

HÎRÎÍ, hî́rîi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre meca­nisme) A scoate un zgomot dogit, a face hîr (2). Ornicul începu să hîrîie lung-lung, apoi prinse a bate ceasurile cu zgomot de fierării vechi. SADOVEANU, O. I 331. ◊ Fig. Îmi hîrîie în cap războiul. Îmi uruie ceva în creier, mereu, fără astîmpăr. SAHIA, N. 54. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli. V. horcăi. Glasul îi hîrîi a rău. CAMILAR, N. II 397. Trăgea dintr-o țigară și hîrîia din cînd in cînd din gît. PAS, Z. I 104. Își auzea răsuflarea cum îi hîrîie regulat și prelung ca o rîșniță. VLAHUȚĂ, O. A. 127. 3.. Intranz. (Rar) A sforăi. Hîrîie boieru ca zăvodu... doarme dus. ALECSANDRI, T. I 336. 4. Intranz. (Peiorativ) A vorbi neclar, a mormăi. Care-i acolo? se răsti domnul Ienulescu, repezindu-și spre locul acela piciorul. Cine hîrîie ? CAMILAR, N. II 163. Intră popa în casă și începe să hîrîie pe nas. STANCU, D. 32. Spu­neți-mi cum s-a întimplat? – Ce să se întîmple? a hîrîit, cu spaima mirării, moș Hau. SADOVEANU, N. F. 113. 5. Intranz. (Despre cîini și lupi) A mîrîi. Cîni mari albi se încleștau în luptă, hîrîind. CAMILAR, T. 113. Bubuie, nu-mpușcă, Hîrîie, nu mușcă (Moara cu motor). SADOVEANU, P. C. 14. 6. Tranz. A întărîta, a zădărî. ♦ Refl. A se certa, a se ciondăni. 7. Refl. (Rar) A se lovi cu zgomot (de ceva). Nu vezi cum te hîrîi de toate pietrele ? D. ZAMFIRESCU, la TDRG. verb tranzitiv hîrîi

hî́rîĭ, a v. intr. (imit. înrudit cu lat. hirrire, ung. herregní și turc. hyrlamak, a hîrîi). Se zice despre cînĭ [!] cînd se bat fără să latre. Se zice despre gîtlej cînd eștĭ răcit; îmĭ hîrîĭe tusea în pept [!]. Se zice despre o mașină stricată: nu știŭ de are rîșnița asta, că tot hîrîĭe. V. refl. Mă zgîriĭ: masa, chitara s´a hîrîit. Fig. Fam. Mă cert: nu vă maĭ hîrîițĭ atîta! V. huruĭ. verb tranzitiv hîrîĭ

hârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 hấrâie, imperf. 3 sg. hârâiá; conj. prez. 3 să hấrâie verb tranzitiv hârâi

hârăì v. 1. a da un sunet surd sau înfundat (ceasornicul înainte de a bate, râșnița la măcinat): hârâită stă în pod râșnița veche EM.; 2. a lătra rânjind (de câini). [Onomatopee]. verb tranzitiv hârăì

HÂRÂÍ, hấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. Intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ Tranz. (Fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi. verb tranzitiv hârâi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului hârâit

hârâit   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hârâit hârâitul
plural hârâituri hârâiturile
genitiv-dativ singular hârâit hârâitului
plural hârâituri hârâiturilor
hârâit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hârâit hârâitul hârâi hârâita
plural hârâiți hârâiții hârâite hârâitele
genitiv-dativ singular hârâit hârâitului hârâite hârâitei
plural hârâiți hârâiților hârâite hârâitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z