găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză verbgăinăța
GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A se găina1. [Pr.: gă-i-. – Var.: găinițá vb. I] – Din găinaț. verbgăinăța
GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. A se găina. – Pronunțat: gă-i-. verbgăinăța
găinățéz (mă) v. refl. (d. găinaț). Se zice despre păsărĭ cînd leapădă materiile fecale. verbgăinățez
găinățare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | găinățare | găinățarea |
plural | găinățări | găinățările | |
genitiv-dativ | singular | găinățări | găinățării |
plural | găinățări | găinățărilor |