gînscă definitie

g'îscă f.. pl. ște și (nord) ștĭ, și g'înscă (nord), pl. ște (vsl. gonsĭka și gonsĭ, bg. gyska, rus. gusĭ, a. î., rudă cu germ. gans, lat. ganta și anser, vgr. hen, scr. hansa). O pasăre palmipedă sălbatică și domestică maĭ mare de cît rața: un cîrd de gîștĭ (J. B. Dat. uĭt. 102). Fig. Femeĭe proastă orĭ vorbăreață. A strica orzu pe gîște, a da unuĭ incult un lucru de care totușĭ n´are nevoĭe, putînd să-ĭ daĭ ceva maĭ prost cu tot atîta folos orĭ plăcere: nu strica orzu pe gîște dînd nefumătoruluĭ tutun de calitatea întîĭa orĭ țăranuluĭ șampanie. Gîscă de jumulit, om bun de înșelat, de jăfuit [!]. temporargîscă

gî́nscă, V. gîscă. temporargînscă