gînjắŭ n., pl. ăĭe (d. gînj). Lemnu în care se învîrtește fusu moriĭ saŭ bucata de lemn orĭ de metal care e la capătu uneĭ manivele și care se învîrtește în prejuru [!] eĭ ca să nu roadă mîna celuĭ care învîrtește. temporargînjăŭ