guvernator definitie

*guvernór m. (fr. gouverneur, care e forma fr. îld. rom. guvernator). Pedagog, educator (al unuĭ băĭat de om bogat). substantiv masculinguvernor

GUVERNATÓR s.m. 1. Conducător al unui ținut, al unei colonii etc. numit de șeful unui stat pentru a exercita puterea în numele lui. 2. Persoană însărcinată (de stat) cu conducerea unei bănci de emisiune. [< guverna + -tor]. substantiv masculinguvernator

GUVERNATÓR s. m. 1. conducător al unui ținut, al unei colonii etc., care exercită puterea în numele șefului statului. 2. persoană însărcinată (de stat) cu conducerea unei bănci de emisiune. (< it. governatore) substantiv masculinguvernator

*guvernatór m. Acela care guvernează o colonie, o provincie, un oraș fortificat, un mare stabiliment: guvernatoru bănciĭ Naționale a Româniiĭ. substantiv masculinguvernator

guvernatór s. m., pl. guvernatóri substantiv masculinguvernator

guvernator m. 1. cel ce guvernează o provincie, cel ce comandă o cetate; 2. director financiar: guvernatorul Băncei. substantiv masculinguvernator

GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor. substantiv masculinguvernator

GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. (Azi numai în țările imperialiste) Persoană, numită sau aleasă, care conduce în numele șefului statului un ținut, o provincie, o colonie etc. Guvernatorul Daciei. ▭ Toți ofițerii, în ținută de ceremonie, mergem în vizită oficială la guvernator. BART, S. m. 21. Îi făcură cunoscut [împăratului] că Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator. BĂLCESCU, O. II 270. substantiv masculinguvernator