gutuie definitie

gutuie, gutui s. f. (intl.) v. gutufan. substantiv feminingutuie

gutúĭe f., pl. uĭ (lat. cotónea și cydónia [cydónium malum, măr cidonian], d. vgr. kydónion, gutuĭe, d. Kydon, un oraș în Creta; it. cotogna, sic. cutugna, pv. codoing [V. chitonag], fr. coing, cat. codony; engl. quince, germ. quitte, rut. [d. rom.] gutéĭ, rus. gutéĭ și [d. vsl. gdunĭa] gunĭ, nsl. kutina, bg. dunĭa). Fructu gutuĭuluĭ. – În nord gutăĭe, în Serbia gutîĭe. substantiv feminingutuĭe

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi substantiv feminingutuie

gutuie f. rodul gutuiului, cu miros pătrunzător, din care se fac compoturi și dulcețuri; iar din sâmburii ei, un ceaiu ce se bea pentru tuse și răgușală. [Lat. COTONEA]. substantiv feminingutuie

GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui. substantiv feminingutuie

GUTÚIE, gutui, s. f. (În Transilv. și în compusul măr-gutuie) Fructul gutuiului; alămîioară. Dulceață de gutui. ▭ Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. – Variantă: (Mold.) gutắie (ALECSANDRI, T. 105) s. f. substantiv feminingutuie

măr-gutúie (reg.) s. n., pl. mére-gutúi substantiv femininmăr-gutuie