gurluít s. n. substantiv neutrugurluit
GURLUÍT s. n. Faptul de a gurlui; sunete caracteristice scoase de unele păsări, mai ales de porumbei și de turturele. – V. gurlui. substantiv neutrugurluit
gurlúĭ n., pl. ĭe (V. burluĭ). Burluĭ, burlan. verbgurluĭ
gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie verbgurlui
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. verbgurlui
gurluiu n. Mold. gurguiul urciorului. [Tras din gură, cu un sufix analogic (cf. burluiu]. verbgurluiu
gurluit substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | gurluit | gurluitul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | gurluit | gurluitului |
plural | — | — |