gurlúĭ n., pl. ĭe (V. burluĭ). Burluĭ, burlan. verbgurluĭ
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. verbgurlui
gurluiu n. Mold. gurguiul urciorului. [Tras din gură, cu un sufix analogic (cf. burluiu]. verbgurluiu
gurlui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)gurlui | gurluire | gurluit | gurluind | singular | plural | ||
gurluind | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | gurluie | (să)— | gurluia | gurlui | gurluise | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | gurluie | (să)gurluie | gurluiau | gurluiră | gurluiseră |