gugiuman definitie

gugiumán (gugiumáne), s. n. – Căciulă de samur, purtată în trecut numai de domnitor (cu dublură albă) și de boierii de rang (cu dublură roșie). – Var. gugi(u)man(ă). Tc. gücemin (Șeineanu, II, 191). Sec. XVI. – Der. gugiu, s. n. (Mold., glugă), formă reconstituită, întrucît se consideră -man ca suf.; cujban, s. n. (costum), al cărui sens nu pare sigur (cf. Bogrea, Dacor., I, 227). substantiv neutrugugiuman

ğuğĭumán și gugimán n., pl. e (turc. gügemin și gügeman. V. gugĭ). Vechĭ. Căcĭulă de samur, cu fundu roș p. boĭerĭ și alb p. domn și fiiĭ luĭ. Azĭ. Munt. Iron. Ĭarmurcă. – În Mold. și gugĭumană f. (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 300 și 328). V. și Șăin. Infl. Or. substantiv neutruğuğĭuman

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne substantiv neutrugugiuman

gugiuman n. 1. od. căciulă de samur cu fundul roșu (pentru boieri) și cu fundul alb (pentru Vodă și beizadele): un gugiuman de samur cu surguciu de pietre scumpe OD.; 2. azi, în Banat, gluga cabaniței. [Turc. GÜDJEMAN]. substantiv neutrugugiuman

GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin. substantiv neutrugugiuman

GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. (Învechit) Căciulă de samur cu fundul alb (pentru domnitor și beizadele) sau cu fundul roșu (pentru boieri). Cei de pe ziduri și din turn cunoscură în acea depărtare numai calul alb al măriei-sale și numai fulgerarea gugiumanului său împodobit cu pietre de olmaz. SADOVEANU, F. J. 18. Pe cap purtau gugiumane puse cam într-o parte. ISPIRESCU, M. V. 44. La alaiuri și la ceremonii, protipendada și veliții purtau pe cap gugiuman de samur cu fundul de postav roșu. GHICA, S. 501. substantiv neutrugugiuman